Provocari ale medicilor ginecologi: de la rusinea de consult a pacientei la discutia controversata despre contraceptie

Provocari ale medicilor ginecologi: de la rusinea de consult a pacientei la discutia controversata despre contraceptie

Specialitatea obstetrica-ginecologie nu este deloc una usoara. Nu vorbim de volumul de informatii sau competente dobandite in anii de facultate si rezidentiat, ci de provocarile pe care le intampina un medic ginecolog in 2019.

Medic ginecolog sau medic obstetrician?

In primul rand, exista deosebiri intre un medic ginecolog si un medic obstetrician: primul se ocupa de fiziologia, diagnosticarea si tratarea afectiunilor sistemului genital feminin, in timp ce obstetricianul se ocupa de studiul si asistenta medicala a femeii pe perioada sarcinii, a nasterii si a lauziei, inclusiv de dezvoltarea fatului intrauterin. 

De cele mai multe ori, intalnim medicul obstetrician-ginecolog, care este pregatit in ambele ramuri ale medicinei. Multi marturisesc ca aceasta specializare este una speciala, date fiind nevoia de ingrijire primara oferita pacientelor si competentele chirurgicale. In plus, un medic obstetrician-ginecolog este poate singurul la care pacientele se programeaza pentru consultatii regulate, de-a lungul anilor. De aceea, specialistii din domeniu recomanda pregatirea si informarea continue pentru a putea ajuta pacientele cu cele mai eficiente solutii. 

O sanatate „in stare critica”, am putea spune. In Romania, cancerul de col uterin este al doilea tip de cancer care afecteaza femeile de toate varstele, pe primul loc aflandu-se cel mamar (conform raportului Observatorului Global al Cancerului). Mai mult, tara noastra nu ofera finantare pentru vaccinarea anti-HPV in cadrul Programelor Nationale de Vaccinare – fiind una dintre cele doua tari din Uniunea Europeana in care se intampla asta – desi screeningul este o variabila importanta in calculul sanselor de lupta impotriva acestei boli.

Provocarile unui medic obstetrician-ginecolog in Romania

  1. Lipsa educatiei de sanatate sexuala si auto-diagnosticarea pe Internet  

Un medic ginecolog poate salva vieti, atunci cand sanatatea femeii este o prioritate, incepand cu programe de informare si constientizare si incheind cu cele mai bune investigatii de preventie sau tratare a afectiunilor ginecologice. 

In lipsa informarii si ca urmare a faptului ca multe femei nu isi cunosc propriul corp, ele ajung in cabinetul ginecologic mai tarziu decat trebuia, cu o patologie in stadii destul de avansate, din pacate. Asta ii pune in dificultate si pe medici, care se pot confrunta cu situatii complicate si solicitante din punct de vedere mental si fizic. Mai mult decat atat, multe femei apeleaza la Internet pentru a se auto-diagnostica fara o parere medicala avizata.  

Una dintre marile provocari ale medicilor ginecologi este sa poata comunica cu pacientele in asa fel incat sa le ajute sa constientizeze importanta controlului de rutina si a educatiei sexuale, inca de la prima consultatie, dar si sa poata gasi cele mai optime solutii la problemele acestora, chiar si in cazul unui diagnostic grav sau a unei sarcini nedorite.

Ar trebui pus accentul cat mai puternic pe imprtanta controlului de rutina anual, care le poate ajuta sa depisteze din timp eventualele riscuri sau afectiuni ginecologice sau le poate confirma ca au o stare de sanatate buna, dar si a comunicarii oneste dintre medic si pacient pentru a se asigura amandoi ca sanatatea femeii este monitorizata corect.   

  1. Rusinea pacientelor de a merge sau de a vorbi deschis cu ginecologul

Nu avem cum sa negam faptul ca inca ne izbim de rusinea romancelor de a merge la doctor si de a vorbi despre sex, despre organele sexuale, despre dreptul la sanatate, despre fertilitate sau despre planning familial. Iar lipsa educatiei de sanatate sexuala are consecinte din ce in ce mai nefaste in randul tinerelor.  

Prin urmare, provocarea cel mai des intalnita a unui ginecolog este comunicarea eficienta, prin care sa poata vorbi empatic si pe intelesul pacientei tot ce are nevoie ea sa stie despre corpul si sanatatea ei sexuala, despre igiena intima, despre cum poate preveni anumite afectiuni ginecologice si cat de importante sunt controalele ginecologice de rutina.  

In cazul in care exista rusine sau teama de a intreba lucruri intime, ginecologul poate sa incerce sa inteleaga starea pacientei si sa o informeze despre ce se intampla in corpul ei si sa ii explice acele lucruri de care are nevoie ca sa isi protejeze sanatatea.    

  1. Lipsa de promovare a ghidului de autoexaminare corecta a sanilor 

Surprinzator, nu sunt foarte multi medici ginecologi care sa constientizeze cum un lucru aparent minor precum educarea pacientelor despre autoexaminarea sanilor face diferenta uneori dintre viata si moarte. Vorbeam mai sus ca Romania e fruntasa, din pacate, la mortalitatea cauzata de cancerul de col si cancerul mamar. 

O provocare pentru medicii ginecologi este sa poata tine cont de aceasta situatie si sa isi faca timp la fiecare consultatie sa ajute pacientele, cu rabdare si empatie, sa invete cum se face autoexaminarea corecta a sanilor lor, care poate ajuta in depistarea posibilelor noduli cancerosi din timp.

  1. Deciziile dificile in legatura cu tratamentul ginecologic

Unul dintre cele mai dure aspecte ale profesiei de obstetrician-ginecolog este cel referitor cum si ce recomanzi femeilor sa urmeze in continuare, dupa ce depisteaza o problema de sanatate. Mai ales cand vorbim de afectiuni precum chisturi ovariene, fibrom uterin, sangerari uterine samd, care sunt o parte din traumele pe care le pot suferi pacientele. Desi tehnologia medicala a avansat destul de mult si acum exista si proceduri minim invazive pentru astfel de afectiuni, pacientele se pot simti adesea coplesite de volumul de informatii medicale, dar si confuze cu privire la ce optiuni de tratamente si proceduri chirurgicale au de ales, in continuare. Rolul unui specialist in obstetrica-ginecologie este unul foarte important in aceste cazuri, cat si unul provocator: el trebuie sa aiba rol consultativ, sa prezinte toate avantajele si dezvantajele optiunilor, dar sa permita pacientei sa ia propriile decizii cu privire la corpul si la sanatatea ei.   

  1. Sa fii disponibil in orice moment pentru orice nastere neprevazuta

Ca medic obstetrician-ginecolog, se intampla adesea sa fii chemat sa asisti la nasterea unui copil al pacientei tale sau in cazul unei urgente (speram, cat mai rar). Prin urmare, se poate intampla sa fii luat prin surprindere in cele mai nepotrivite momente. Este o provocare sa poti avea un program de somn odihnitor sau sa te bucuri de concedii sau pauze binemeritate pe termen lung, data fiind natura profesiei tale. Ce poate compensa programul de munca neprevazut e fericirea de pe chipul pacientelor pe care le-ai asistat la nastere si care stiu ca esti cel mai bun medic pe care l-ar fi putut avea in momente atat de speciale.

  1. Discutia controversata despre contraceptie 

Datoria oricarui medic ginecolog bun este sa aduca in discutie si masurile de contraceptie de care ar putea avea nevoie pacientele sale. In functie de problemele acestora, dar si de contextul lor (credintele politice, religioase etc.), subiectul contraceptiei sau informarea despre dreptul de a face avort – un subiect sensibil si controversat mai ales in Romania. Acesta trebuie atent introdus in discutie si tratat cu respect si empatie fata de pacienta. Cat despre masurile de contraceptie, discutia este una care trebuie sa aiba loc in orice relatie medic-pacient, pentru a te asigura ca pacienta intelege toate optiunile sale, dar si riscurile si beneficiile pe care le pot avea aceste masuri contraceptive. 

  1. Reticenta femeilor privind mersul la ginecolog

Pentru ca pacientele sa nu ajunga doar in cazuri urgente la ginecolog, un medic bun trebuie sa incerce sa comunice incredere si zero discriminare (indiferent de gen, nationalitate, varsta etc.), ca pacienta sa se simta relaxata si in siguranta in cabinet, si sa puna o serie de intrebari care il va ajuta sa inteleaga contextul din care provine pacienta, dar si ce nevoi sau probleme are sau poate avea in viitor. De prea multe ori, femeile se simt vinovate pentru ca sunt active sexual, fie ca vorbim de cele foarte tinere, fie de cele mai in varsta. De asemenea, exista si abordarea nefericita de tipul: „ce sa fac la doctor, ca femeie batrana / am nascut deja, n-am nevoie”, necunoscand riscurile imense la care se expun prin neglijarea sanatatii lor. Teama de a fi judecate si discriminate ori luate la rost este cu atat mai mare cu cat vorbim de un aspect foarte intim al vietii lor, din pacate inca subiect tabu in 2019 chiar si cand vine vorba de relatia medic-pacient.

  1. Dezechilibrul intre viata personala si viata profesionala

Medicii obstetricieni si ginecologi leaga adeseori relatii de incredere indelungate cu pacientele lor. Poate pentru ca le-au ajutat cand s-au simtit speriate de primul consult ginecologic, de schimbarile prin care trece corpul lor, ori traumatizate dupa o interventie chirurgicala sau un diagnostic neasteptat. 

Relatia de incredere se stabileste natural, atunci cand medicul arata grija si pricepere in tratarea pacientei – nu doar ca medic, dar si ca om care face tot ce ii sta in putinta ca sa ajute oamenii. 

De multe ori, un obstetrician-ginecolog ramane „conectat” cu pacientii si in afara orelor de program, indrumandu-i, oferindu-le raspunsuri la intrebari sau alungandu-le teama. Asadar, timpul personal ramane o provocare atunci cand telefonul nu se opreste din notificari si alarme. Insa este la fel de important sa iti respecti propria stare de bine si timpul personal. Incearca sa limitezi timpul extra in care raspunzi la telefon si la mesajele pacientilor – ca sa te poti bucura si tu, la randul tau de liniste si de relaxare. In fond, ca sa ii ajuti pe pacientii tai, trebuie sa te ajuti pe tine mai intai. Respecta-ti timpul personal si activitatile petrecute cu familia, cu partenerul de viata, cu prietenii sau chiar singur, pentru a-ti reincarca bateriile.

  1. Stresul emotional 

Cum mentionam anterior, profesia de medic ginecolog este una speciala, intr-adevar. Asta inseamna ca exista si un revers al medaliei: stresul emotional, accentuat in anumite ocazii. Grijile legate de fertilitate sau de infertilitate, mai bine spus, pot anunta vesti foarte neplacute pentru femeile care ajung in cabinetul ginecologic. 

Medicii trebuie sa se pregateasca sa le dea vesti proaste, poate faptul ca nu pot face copii, de exemplu, este un subiect extrem de dureros si sensibil pentru multe familii. La fel si aparitia unei forme de cancer sau a disfunctiilor sexuale, prin urmare este nevoie de multa inteligenta emotionala din partea medicului. Cu toate ca destule paciente vin la controale de rutina anual, ginecologul poate resimti un stres emotional puternic atunci cand este nevoit sa discute cu pacientele cu probleme medicale mai grave despre acestea. 

Ginecologia nu este, asadar, un domeniu plictisitor, ci unul chiar plin de neprevazut si de sensibilitate umana. Este un spatiu in care intalnesti povesti de viata incredibile, adevarate miracole ale vietii sau pacienti care pot depasi probleme grave doar cu ajutorul, cu experienta si cu puterea ta de a depasi orice provocare.

Despre Autor

Andreea Enea

Content Specialist cu 10+ ani de experiență în jurnalism, content marketing și comunicare. Cred în puterea poveștilor cu sens care inspiră, educă, apropie și deschid inimi și comunități. Visez să aplic cât mai mult mixul de people skills și experiență cu o gândire analitică puternică și pasiune pentru conținut autentic, cu semnificație pentru oameni - așa cum au nevoie.

Facebook Comment