Voluntariatul poate fi schimbarea pe care o astepti in cariera

Voluntariatul poate fi schimbarea pe care o astepti in cariera

Atunci cand este vorba de cautarea unui job, majoritatea candidatilor se concentreaza pe cautarea si aplicarea la anunturile postate pe site-urile specializate. Evident, este strategia clasica de a gasi un job, dar ce altceva mai poti face pentru cariera ta? Gandeste-te la voluntariat.

Sunt companii si cariere in care voluntariatul este apreciat la adevarata lui valoare. Iar in ultimii ani, inca din scoala, voluntariatul a inceput sa capete o tot mai larga apreciere si greutate. Este drept, conteaza si unde se desfasoara activitatile de voluntariat.

Cauta activitati de voluntariat relevante pentru tine

Cu cat au mai multa relevanta pentru meseria sau cariera pe care o urmezi, cu atat mai bine pentru tine. Anul trecut au inceput cateva discutii si propuneri legislative pentru a valida perioada de voluntariat ca vechime in munca. Chiar si asa, adeverinta de voluntariat, experienta dobandita in cadrul unui voluntariat, colegii, cunostintele pe care le castigi in cadrul unei astfel de perioade, sunt resurse care iti vor fi utile.

Este important sa nu confunzi activitatea de voluntariat cu cea de internship. Cele doua tipuri de activitati se deosebesc, mai ales prin faptul ca internshipul beneficiaza de o lege promulgata si publicata in 2018. Vezi detalii despre Legea Internship-ului aici.

Fa din voluntariat un obiectiv pentru cariera ta

Exista o legatura excelenta intre voluntariat si gasirea unui loc de munca. Mai ales daca esti la primul loc de munca, activitatile de voluntariat pot completa un CV cu care sa poti merge cu incredere la interviuri. In ceea ce priveste meseria de asistent medical, o greseala destul de frecventa facuta de tinerii absolventi este ca ei considera ca practica din timpul scolii este suficienta pentru a se simti pregatiti sa lucreze. Practica va demonstra intotdeauna ca viata bate planurile de acasa si munca din spital s-ar putea sa le zdruncine increderea in fortele proprii.

Statistici precum cele publicate de surse guvernamentale din SUA, au  constatat ca voluntarii au o probabilitate de 27% mai mare de a-si gasi un loc de munca. De asemenea, voluntarii fara diploma de liceu au o probabilitate de 51% mai mare de a gasi un loc de munca, iar voluntarii care traiesc in zonele rurale au o probabilitate de 55% mai mare de a găsi un loc de munca. Sursa raportului o regasiti aici .

Intrebari pe care sa ti le pui inainte de a alege un proiect de voluntariat:

  1. Ce experienta de voluntariat caut?
  2. Cine administreaza programul de voluntariat?
  3. Ce vreau sa invat din aceasta experienta?
  4. Ma ajuta aceasta experienta in meseria sau cariera mea?
  5. Vreau sa lucrez singur sau intr-un grup de persoane si activitati?

Intrebari pe care sa le adresezi celor care ofera activitatile de voluntariat:  

  1. La ce proiecte pot sa lucrez?
  2. Ce activitati de voluntariat sunt disponibile?
  3. Cine gestioneaza programul de voluntariat? Ce experiența au ei? Ce sprijin iti vor oferi?
  4. Iti vor oferi o adeverinta oficiala de voluntariat si in ce conditii? Nu uita, orice activitate prestata pentru o companie, fundatie sau organizatie, are la baza un contract, in acest caz, de voluntariat. In functie de conditiile agreate de tine si de cei care oferta activitatile de voluntariat si indeplinirea acelor conditii, iti va fi eliberata si adeverinta de voluntariat.

Exista si o serie de resurse pe care le poti parcurge pentru a avea o imagine cat mai clara cu privire la activitatile de voluntariat, pe care le regasesti aici

A fi voluntar in spital

Nu pot sublinia indeajuns cat de important este sa te familiarizezi cu munca in spital sau clinica medicala atunci cand esti la inceputul carierei, chiar si prin activitati de voluntariat. Este ceea ce faceai in anii de practica, doar ca acum, cu mai multa responsabilitate. Si dupa ce ai capatat indemanare si manevrabilitate, veti fi lasat sa efectuezi diverse activitati medicale singur, ceea ce iti va fi de real folos pentru a capata incredere in cunostintele si abilitatile tale. Munca de asistent medical este in primul rand, o munca de indemananare si abilitati tehnice astfel incat, orice oportunitate de a fi lasat sa faci o injectie, sa inveti sa montezi o perfuzie, sa inveti tehnica recoltarii de sange sau sa aplici corect un pansament, este de nepretuit.

De asemenea, curajul este un ingredient necesar in a trece peste propriile-ti bariere asa ca, fii curajos si intreaba la spitale, intreaba-ti cunostintele sau colegii care lucreaza deja, unde ai putea sa te inscrii ca voluntar. Nu astepta sa vina sa te invite cineva, sunt foarte rare cazurile in care acest lucru chiar se intampla.

Iata mai jos o serie de resurse cu activitati de voluntariat care te pot ghida in calatoria ta de dezvoltare a carierei:

https://voluntarinspital.com/inscrieri-in-program/

https://hartavoluntariatului.ro

https://inimacopiilor.ro/voluntari/

https://crucearosie.ro/voluntariat/

Voluntar pentru destine

 

Daca doresti sa fii la curent cu ofertele de cariera, dar si cu noutatile din domeniul medical, creeaza un cont gratuit pe MEDIjobs aici.

 

Despre Autor

Magda Purice

Sunt acel gen de om care scrie cu dorul de a fi asistent medical macar pentru o zi iar cand vine ziua aceea, ar face orice sa se intoarca la masa de scris. Educata ca jurnalist, instruita ca asistent medical, sunt mereu in preajma cuvintelor si a oamenilor.

Facebook Comment