Lucrezi ca asistent medical la stat, dar te tenteaza sistemul privat?

Lucrezi ca asistent medical la stat, dar te tenteaza sistemul privat?

In ultimii ani, in domeniul medical, migratia personalului medical intre cele doua sisteme, public si privat, a reprezentat un fenomen constant de du-te vino. Ultimii ani au aratat insa cat de puternica poate fi concurenta ofertelor salariale oferite de sistemul de stat, prin migratia tot mai hotarata si in masa a asistentilor medicali si medicilor din clinicile private in spitalele si unitatile sanitare de stat.

Desi pare improbabil, exista si cazurile, de asistenti medicali care parasesc din diferite motive sistemul de stat si isi cauta un job in sistemul privat de sanatate. Daca esti in acest caz, ce ar trebui sa stii si la ce ar trebui sa te astepti de la un job in clinicile si spitalele din sistemul privat, mai ales daca nu ai avut niciodata colaborari in aceasta zona?

In primul rand, trebuie sa pornesti la drum cu gandul ca in sistemul privat, lucrurile iti pot parea de la bun inceput procedurale si chiar mai birocratice decat in institutiile de stat. Partea buna este ca, spre deosebire de sistemul de stat, sistemul privat aduce, printre altele, beneficiul transparentei in ceea ce priveste drepturile si obligatiile tale ca angajat sau colaborator.

Pornind de la acest lucru, practic, cum sa te pregatesti pentru o prima intalnire cu sistemul privat?

1. In primul rand, interviul de angajare si documentele ce te reprezinta pe tine in fata angajatorului: CV-ul si eventual, Scrisoarea de Intentie. Regasesti aici  informatii despre ce trebuie acestea sa contina pentru a arata profesionist in fata recrutatorului. Dar, dincolo de aceasta, trebuie sa stiti ca un CV structurat clar si concis, fie ca este realizat dupa formatul Europass sau dupa altul, va reprezenta un punct bun de pornire in discutie. Daca in sistemul de stat, angajarea se face, pe baza de „dosar” si examen, procesul de recrutare in sistemul medical privat arata cu totul altfel, cu plusuri si minusuri.

2. Limbile straine: Din pacate, desi s-ar putea crede ca toata lumea vorbeste engleza in Romania, in practica joburilor medicale, chiar si modul conversational de baza, limba engleza poate fi o provocare. Desi nu pare chiar unul dintre criteriile cele mai importante de luat in seama, rar vei intalni un anunt de job care sa nu enunte „engleza conversational”. Cauta sa parcurgi cateva cursuri de engleza (cel mai frecvent ceruta) care sa te ajute sa indepartezi aceasta bariera.

3. Abilitatile tehnice si lucrul cu calculatorul: Domeniul medical presupune ca personalul medical sa detina abilitati tehnice si manevrabilitate in lucrul cu echipamente noi si care tin de tehnica medicala. Cu toate acestea, calculatorul, indeosebi folosirea email-ului si a platformelor personalizate sau diverse programe specifice fiecarei clinici, pot fi adevarate bariere de adaptare.

Ne intoarcem asadar la completarea cunostintelor cu acele competente care te fac un angajat actual si relevant pentru nevoile din ziua de azi de pe piata muncii. Nu uita, tehnologia va fi un al doilea limbaj, pe langa cel matern, cu care angajatul de oriunde in lume va trebui sa opereze indiferent de meseria pe care o va urma in viitor.

4. Prima intalnire cu HR si/ sau managerul de clinica sau seful tau direct ierarhic: De obicei, procesele de recrutare in zona sistemului privat au pasi standard, in functie de complexitatea jobului, mai putini sau mai multi. In general, aceste procese, pentru un asistent medical, nu depasesc 3-4 intalniri, pana la oferta finala. Exista si cazuri in care spitale sau clinici din zona privata, pentru a economisi timp, comprima toti acest pasi intr-unul singur, adica intalnirea la care ti se comunica salariul si principalele atributii ale postului.

In general, pentru un proces mai indelungat de recrutare intr-o clinica sau spital cu standarde ridicate, trebuie sa aveti rabdare si sa va alocati mai mult de 2 saptamani (uneori pana la o luna) pana la un raspuns final si oferta scrisa.

5. Interviul propriu-zis: De obicei, prima intalnire cu reprezentantul HR va reprezenta o discutie informala despre ce presupune jobul pentru care ai aplicat, si in care si recrutorul dar si tu veti incerca sa aflati cat de bine va potriviti in lumina viitoarelor atributii. Apoi, unul dintre interviuri va fi unul destul de tehnic, in care este posibil sa fii invitat la o proba practica. Pentru asistenti medicali, si in functie de tipul de sectie/ zona clinica in care va lucra, aceasta proba practica poate consta in recoltare de sange sau de alte probe biologice (mai rar sau doar teoretic), pansamente, recunoasterea instrumentarului, etc.

Deci, fii sigura/ sigur ca esti pregatit/a in functie de cerintele postului pentru care aplici.

6. Ziua de testare: O practica mai noua presupune invitarea candidatului la „o zi de test” sau „cateva zile de proba” pentru a da posibilitatea angajatorului sa verifice abilitatile tehnice ale asistentului medical. In acelasi timp, aceasta zi poate fi folosita de candidat pentru a vedea cum se integreaza in noua structura. Aceste zile pot fi platite si negociate cu angajatorul.

7. Modul de lucru si comunicarea cu colegii. Trecand de prima zi, care poate fi debusolanta sau plina de informatii care te pot coplesi, dupa prima saptamana, incepe sa se faca putina lumina si sa stii exact care iti sunt atributiile, care sunt colegii cu care interactionezi zilnic. In ceea ce priveste comunicarea cu colegii, spre deosebire de spital, vei observa ca in mediul privat, comunicarea este procedurala, standardizata, sunt reguli interne clare, care iti pot parea restrictive dar care, pe de alta parte, te vor pazi de eventuale neplaceri sau erori de comunicare.

Incearca sa te adaptezi si sa incerci sa intelegi aceste noi reguli ca intr-o casa noua, si in timp, vei observa ca iti va veni extrem de usor sa comunici cu cei din jur, dupa aceleasi reguli.

8. Comunicarea cu pacientul. Este probabil unul dintre cele mai sensibile aspecte de luat in considerare ca diferenta majora intre cele doua sisteme, privat si de stat. Desi in teorie, pacientul ar trebui sa fie in centrul preocuparii actului medical indiferent de sistemul in care este tratat, comunicarea cu pacientul devine si mai importanta in zona privata. Si, tocmai de aceea, in zona privata, pacientul are cerintele mai ridicate atat fata de actul medical cat si fata de modul in care personalul medical se comporta fata de el.

Este bine sa stii ca daca alegi calea sistemului privat, a comunica politicos, ferm si agreabil cu pacientul, indiferent de situatie, este o conditie care, de obicei, nu face subiectul negocierii.

Astfel, indiferent de motivul care sta la baza nevoii si deciziei tale de schimbare, ia in considerare atat premizele cat si consecintele acestui fapt. Poti sa te informezi cat mai mult despre compania pentru care aplici, citeste cu atentie enuntul de job si afla detalii cu privire la toate aspectele ce tin de noua pozitie. Vei fi placut suprinsa sa afli ca exista clinici si companii private care sustin educatia medicala si personala si sunt dispusi sa plateasca traininguri si cursuri interne care sa te ajute sa depasesti anumite bariere personale sau profesionale si care sa iti fie de mare folos in viitor.

Schimbarea de job, oricare ar fi acesta, vine cu o incarcatura de stres, depinde de tine sa transformi acest lucru intr-o experienta personala placuta, si de ce nu, un nou inceput.

Daca doresti sa fii la curent cu ofertele de cariera, dar si cu noutatile din domeniul medical, creeaza un cont gratuit pe MEDIjobs aici.

Despre Autor

Magda Purice

Sunt acel gen de om care scrie cu dorul de a fi asistent medical macar pentru o zi iar cand vine ziua aceea, ar face orice sa se intoarca la masa de scris. Educata ca jurnalist, instruita ca asistent medical, sunt mereu in preajma cuvintelor si a oamenilor.

Facebook Comment