Lista actelor necesare pentru incheierea contractului individual de munca

Lista actelor necesare pentru incheierea contractului individual de munca

Odată ce ai trecut cu bine de interviuri, teste și alte probe de foc menite să convingă angajatorul că ești alegerea perfectă pentru poziția vacantă din interioriul companiei, mai ai un singur pas de făcut: întocmirea dosarului de angajare.

Pentru a putea activa în jobul mult dorit, legea în vigoare cere viitorului angajat să se prezinte la cel care l-a recrutat cu o serie de documente. Chiar dacă acestea pot varia de la un loc de muncă la altul, MEDIjobs vă sare în ajutor și vă prezintă lista de acte necesare la angajarea într-o poziție dintr-o companie din domeniul medical care se supune legislației din România.

Actele obligatorii necesare la încheierea contractului individual de muncă pentru personalul medical

– Copie după buletin (carte) de identitate sau pașaport prin care se face dovada identității, cetățeniei și a domiciliului (Legea 105/1996);

– Copii după acte de stare civila (certificat naștere, căsătorie, hotărâre sau certificat de divorț, acte de stare civilă ale persoanelor aflate în întreținerea angajatului);

– Curriculum vitae, care cuprinde principalele date biografice și profesionale, dar și persoane de contact cu care ai lucrat și care pot trimite recomandări – potențialului angajator;

– Copie după acte de studii, calificare (certificate, diplome, atestate, ordine de confirmare în specialitate, competențe) privind existența studiilor și calificării necesare pentru exercitarea viitoarelor obligații de serviciu;

– Avizul medical (adeverința de la medicul de familie și fișa de aptitudini);

– Actul individual de repartizare în muncă în anumite cazuri, pentru absolvenți ai unităților de învățământ, respectiv pentru șomeri, beneficiari ai ajutorului social, persoane handicapate, după caz;

– Copie după livretul militar sau adeverința de recrutare (Legea nr. 46/1996), după caz ;

– Cazier judiciar;

– Carnet de muncă și/sau adeverință de la angajatorul precedent;

– Nota de lichidare – de la locul de muncă anterior;

– Extras cu nr. de cont IBAN si CUI BANCĂ pentru plata salariilor pe card;

– Copie a documentelor vizate la zi pentru libera practică;

– Asigurare de malpraxis 

Notă: Copiile după actele sus-menționate se prezintă însoțite de documentele originale, sau în copii legalizate. 

In unele cazuri, angajatorul mai poate solicita și următoarele acte:

– Aviz de angajare eliberat în condițiile OG 25/2014 pentru cetățeni străini;

– Adeverinta de la fostul angajator pe baza înregistrarilor efectuate de acesta în REGES sau REVISAL;

– Nota de lichidare care prezintă situația debitelor de la angajatorul precedent. 

Despre Autor

Catrinel Hagivreta

Facebook Comment