INTERVIU Paula Ciucur, profesor la Colegiul Octavian Goga Sibiu: „In medicina, ca si in toate profesiile, ai nevoie sa stii ca faci bine ceea ce faci”

Cariera in medicina se construieste greu, scriind de mii de ori pe bancile scolii dorinta si ambitia “sa devin medic” in zilele in care ti se pare ca totul iti va reusi, dar mai ales in zilele in care cuvantul „Admis” de pe lista de la facultatea de medicina ti se pare un cuvant abstract si imposibil de atins. 

Am dorit sa aflam de la profesorii remarcabili  care ii indruma de-alungul liceului pe elevi cum reusesc sa desluseasca scanteia de „viitor medic” in acestia, cine are cel mai greu cuvant de spus in alegerea viitoarei lor cariere si ce sta la baza alegerii acestora. 

La cateva zile de la marele nou inceput – 9 septembrie, prima zi din nou in bancile scolii, am regasit-o pe Paula Ciucur, profesor de stiinte socio-umane la Colegiul National „Octavian Goga” din Sibiu si profesor premiat in cadrul proiectului „Merito”, imbratisand o noua generatie de clasa a IX-a.  

Asa cum ne-a spus chiar Paula Ciucur,  fiecare generatie iesita de pe bancile colegiului din Sibiu are in randurile ei aproximativ 30-40 de medicinisti, cu o medie de 5-6 aflati pe listele de „reusiti” la facultatile de medicina. Am povestit recent despre cei care se afla in fata alegerilor de cariera si de facultate, modul in care le lipseste sau din contra, au parte de indrumarea potrivita pentru alegerile lor. 

La MEDIjobs, incercam sa inspiram tineri in cariera lor si sa ii indrumam prin intermediul vocilor relevante catre raspunsuri la care nu stiu inca sa adreseze intrebari. Ai elevi in clasa care aleg medicina ca facultate? Ce crezi ca ii indreapta spre aceasta facultate? Aleg singuri  sau are cineva un cuvant mai mult sau mai putin greu de spus in alegerile lor? 

“Am o adevarata „gasca” de medicinisti, media este undeva in jur de 5-6 elevi dintr-o clasa care urmeaza facultatea de medicina. Mi se pare fabulos ca avem intr-o generatie cam 30-40 de viitori medici, e o profesie cu un grad de responsabilitate extrem de mare, ma bucura faptul ca si-l asuma la nivel de juramant. 

Unii dintre ei sunt din categoria celor care voiau medicina de cand erau intrebati „ce vrei sa te faci cand esti mare?”, un vis la care au muncit temeinic, au ales un anumit profil in liceu si au cladit pas cu pas. Sunt si cei care sunt influentati de familie, au o oarecare traditie a medicinei, au trait intre medici, li se pare firesc. Cred ca aleg bine si unii si ceilalti, nu toti raman pana la finalizarea studiilor si asta pentru ca descopera ca vor altceva sau ca nu rezista la presiunea unei astfel de profesii”

Se pare ca, din dialogul tau metaforic cu ei, din social media, acolo unde e „prelungirea lor”, relatia profesor-elev construita de voi este una de parteneriat si prietenie, si inca una creionata frumos si complice, cu un respect fara echivoc. Dar acest lucru este o raritate la noi, cu atat mai exceptional, dar din pacate, o raritate. Ce lipseste sa devina „o normalitate”? 

“Primul raspuns care-mi vine-n minte este teama. Stiu ca suna agresiv, dar suntem pe un teren mitizat, sunt greu de simtit copiii, e greu sa gestionezi impactul asupra lor. Cat de mult ii influentezi? Uneori am impresia ca un copil care nu s-ar fi intalnit cu mine, ar fi avut alta alegere in viata, ar fi facut o alta facultate sau ar fi trait intr-o alta tara. Tot eu imi spun ca sunt extrem de inteligenti si, cu siguranta, alegerile le apartin. Mai tine si de constructia ta umana, eu sunt un profesor, hai sa-i zicem, afectiv emotional, nu am spaime de niciun fel, ne respectam *distanta*, unii vin inspre mine cu multa usurinta, altii nu. Naturaletea vine si din exercitiu, sunt atenta la ceea ce li se intampla si-mi pasa. Nu stiu daca si cand sa o sa devina o normalitate o relatie de parteneriat si prietenie, cred ca trebuie regandita la nivel personal, paradigma in care tu existi, ca profesor, intr-o scoala”

Avem nevoie probabil sa iesim din paradigma formelor fara fond si a fascinatiei catre termeni si functii abstracte in zona medicala. Ce ar putea, din perspectiva ta si din cum ii cunosti pe elevi si studenti, sa ii retina in Romania si sa isi doreasca sa faca performanta aici? 

“Cred ca un mentorat adevarat, implicat si cu dorinta de a impartasi din partea celor cu experienta ar fi o solutie. Modelele inspirationale, cele la care tinerii se raporteaza, functioneaza indiferent de domeniu. Au nevoie de o ancora mai ales ca, medicina, da nastere unor emotii greu de controlat si e nevoie de o anumita imunizare profesionala. Ai nevoie sa stii ca faci bine ceea ce faci. Din alt punct de vedere, cred ca e nevoie de o valorizare si validare a celor la inceput de drum. Nu stiu mecanismele sistemului de sanatate, cat timp si cata munca este pana esti medic „cu acte in regula”, or pe tot acest parcurs e necesara o motivatie, cateodata cuvintele sau o mana pe umar fac minuni.”

Cat de mult conteaza in formarea si indrumarea tinerilor in viitoarea cariera, sfatul unui dascal la scoala? Cum percepi implicarea parintilor si coordonarea acestora cu implicarea dascalilor la scoala, exista o coordonare, o suprapunere sau fiecare „isi face partea lui” si tanarul e undeva la mijloc? 

“Tinerii simt nevoia unui sfat, de cele mai multe ori doar il asculti si-i oferi cateva puncte de sprijin, nu dau solutii, nu spun „tu ar trebui sa faci facultatea X” dar, de multe ori, ii certific anumite abilitati, ce vad eu ca fiind puterea lui. Multi dintre parinti lasa o deplina libertate de alegere a copiilor, cumva se deresponsabilizeaza, dar ii incurajeaza sa-si gaseasca drumul. Cel mai amuzant si greu e atunci cand te trezesti cu un tanar si un parinte la pachet ce asteapta o solutie de la tine. E un semn evident al faptului ca nu exista o consiliere profesionala de calitate in scoli”

Consideri ca tinerii in ziua de azi isi aleg cu asumare si in context informat facultatea, respectiv, cariera? Ce parghii ar putea fi create, institutional de exemplu, pentru a crea un cadru mai clar in privinta alegerilor lor? 

“Per ansamblu, raspunsul este da, isi aleg asumat si informat. Universitatile au programe educative concepute pentru potentialii lor studenti, de tipul universitatilor  de vara, un mod apreciat de alua pulsul pentru elevii claselor a X-a/XI-a, sunt targuri educationale etc si totusi, nu suficient. Pentru foarte multi dintre elevi, alegerea unei facultati pare a fi un proces de lunga durata si epuizant. Eu visez la o externalizare a serviciilor de consiliere si orientare profesionala, oameni cu expertiza-n scoli si un mediu universitar mult mai prezent in licee, nu am in minte ceva concret dar sunt convinsa ca pot fi gandite actiuni concrete.”

Ce invata profesorul si omul Paula Ciucur  in fiecare zi de la elevii sai?

• ca a fi dascal e un privilegiu si, cumva, toata energia lor curge si inspre mine,
• e absolut obligatoriu sa invat si eu despre ei, empatia ramane „arma” experientei autentice cu ei,
• trebuie sa fii onest, sa fii cu ei pur si simplu, fara mesaje false sau duplicitare,
• au aceleasi probleme ca si oamenii mari – iubiri, tradari, stima de sine, sensul vietii etc – dar traiesc totul mai intens,
• sa le cer exact cat le ofer

Magda Purice

Sunt acel gen de om care scrie cu dorul de a fi asistent medical macar pentru o zi iar cand vine ziua aceea, ar face orice sa se intoarca la masa de scris. Educata ca jurnalist, instruita ca asistent medical, sunt mereu in preajma cuvintelor si a oamenilor.