Cum putem preveni anxietatea post-vacanță

Cum putem preveni anxietatea post-vacanță

Ultimele zile de concediu sunt deseori însoțite de senzații apăsătoare și de grija că trebuie să ne întoarcem la muncă. Starea psihică poate fi atât de proastă încât apare chiar o anxietate greu de controlat. După terminarea vacanței, starea de stres și de tristețe se poate accentua, mai ales dacă știm să urmează o perioadă dificilă și dacă avem o meserie foarte solicitantă, cum este cea de medic. Din fericire, există soluții ca să putem evita aceste probleme.

Dr. David Ballard, directorul Asociației Americane de Psihologie, a studiat acest fenomen al anxietății care apare după concediu, pentru a înțelege mai bine procesele fiziologice care au loc și măsurile pe care le putem lua.

El a observat că, deși oamenii se bucură de concediu și se odihnesc în aceste zile libere, pentru aproape două treimi efectele benefice dispar în doar câteva zile după întoarcerea la serviciu.

Angajații care au fost chestionați în cadrul unui studiu coordonat de Ballard au declarat că se simt stresați chiar și în timpul concediului, la gândul că trebuie să revină la muncă, iar 42% dintre ei au recunoscut că simțeau chiar o stare de panică, pur și simplu se temeau de ideea reluării activității. Evident, în această situație, angajații oamenii nu se pot relaxa și odihni suficient în timpul concediului și se întorceau la serviciu la fel de obosiți și stresați.

Citeste si Cum gestionezi munca și cum poți avea o vacantă reușită în calitate de medic?

Ce măsuri putem lua ca să ținem la distanță anxietatea

Ballard crede că anxietatea poate fi ținută sub control destul de simplu, prin câteva măsuri care sunt la îndemâna oricui:

1.     Planificarea și delegarea sarcinilor

Cel mai important lucru pentru un medic, atunci când urmează să plece în concediu, este să-ți facă un plan dinainte, prin care să delege sarcinile foarte importante unei alte persoane. Unele probleme pot aștepta întoarcerea noastră din concediu, în timp ce altele sunt urgente și trebuie preluate de altcineva.

Delegând din timp un coleg sau un subaltern, vom putea sta mai liniștiți în concediu, pentru că sarcinile importante au fost lăsate pe mâini bune. În plus, la întoarcere vom avea o lista mai scurtă cu lucruri de rezolvat și nu ne vom mai simți compleșiți.

2. Deconectarea în timpul vacanței

Când suntem plecați în concediu trebuie să ne relaxăm și să ne odihnim, nu să stăm cu gândul la diferite aspecte legate de muncă. Deconectarea trebuie să fie completă: ar fi bine să includem în programul nostru și puțină activitate fizică (excursii, drumeții, scufundări etc), dar și suficientă odihnă. Secretul este stabilirea unui program zilnic echilibrat, cu distracție, relaxare, odihnă activă și somn. Altfel, riscăm să ne simțim chiar și mai obosiți după concediu.

Citeste si 4 moduri de a te reincarca cu energie pozitiva in zilele libere

3. Reluarea activității

După terminarea concediului, modul în care ne organizăm munca este la fel de important. Trebuie să înțelegem că nu putem rezolva totul din prima zi, să o luăm treptat, să prioritizăm sarcinile și să ne lăsăm timp și pentru câteva pauze binemeritate. În acest fel ne putem adapta mai ușor, iar șocul de a reveni la muncă va fi mai mic, astfel încât nu o să apară anxietatea.

Un alt aspect foarte important de care ar trebui că țină cont cei care au meserii foarte solicitante este împărțirea corectă a perioadelor de concediu. Astfel, ideal ar fi să ne luăm câteva zile libere o dată la câteva săptămâni, ca să ne relaxăm și să ne detașăm puțin de muncă. Doar unul sau două concedii pe an nu vor fi suficiente ca să ne recuperăm eficient după un an de muncă. De aceea, este mai indicat să ne împărțim zilele libere în mai multe perioade mai scurte și mai dese.

Prin urmare, ca să nu ne confruntăm cu anxietatea de după vacanță, este esențial să ne organizăm din timp activitatea, pas cu pas, încă dinainte să plecăm în concediu. Dacă vom lăsa totul în ordine, iar colegii, șefii și subalternii vor fi informați cât timp lipsim și ce au de făcut pentru se ocupa, în locul nostru, de toate problemele urgente, atunci la întoarcere totul o să fie mult mai simplu și vom putea rezolva mai ușor sarcinile rămase.

Despre Autor

Roxana Ruscior

Sunt jurnalist cu o experiență de peste 10 ani în presă, îmi place să scriu în special articole despre știință, tehnologie, sănătate. Sunt pasionată și de istorie, literatură și psihologie.

Facebook Comment