Conditii necesare pentru a deveni asistent sef pe o sectie

Conditii necesare pentru a deveni asistent sef pe o sectie

Urmatoarea treapta din cariera unui asistent medical este sa devina asistent sef pe o sectie din spitalul sau clinica in care lucreaza. 

Un asistent sef detine in esenta o functie de conducere, indeplinind sarcini de supraveghere, astfel, acesta este pozitionat deasupra asistentilor medicali si devine responsabil pentru resursele, ingrijirea pacientilor si aspectul personalului unitatii medicale in care lucreaza. 

Iata ce conditii trebuie sa indepliniti pentru a deveni asistent sef pe o sectie intr-un spital sau clinica:

Studiile sunt necesare

Pentru a deveni asistent sef aveti nevoie de studii cel putin postliceale in domeniul medical, desi, in majoritatea spitalelor, se cere sa aveti o diploma de licenta ca asistent medical.

Experienta este esentiala

Ar trebui sa aveti o experienta de minim trei pana la cinci ani pe un post de asistent medical intr-un spital sau clinica inainte de a putea solicita functia de asistent medical sef. Experienta este relevanta pentru ca va trebui sa verificati activitatea asistentilor medicali din subordine si sa ii invatati ce trebuie sa faca.

Calitati importante

Un asistent medical sef trebuie sa dea dovada de multe calitati care sunt esentiale pentru a ocupa un astfel de post intr-un spital sau clinica.

  • Compasiune

Asistentii medicali sefi trebuie sa posede o abordare plina de compasiune fata de pacienti si de familiile lor, care nu se va modifica in cazul unor situatii critice.

  • Coordonare

Asistentul sef trebuie sa fie capabil sa faciliteze si sa furnizeze ingrijiri medicale de calitate, in timp ce gestioneaza activitatea cadrelor medicale de care raspunde. Aceasta include coordonarea a altor asistente medicale implicate in ingrijirea pacientului. Capacitatea de a indeplini atributiile de conducere ar trebui sa faca parte din experienta de munca a asistentului medical pentru a putea beneficia de acest post.

  • Abilitati analitice

Capacitatea de a intelege rapid o situatie si de a o analiza sunt abilitati esentiale. Aceasta calitate este importanta in cazul unui asistent sef pentru ca poate preveni aparitia complicatiilor in cazul unui pacient. O asistenta sefa cu abilitati analitice puternice va sti ce asistenta trebuie sa aiba grija de fiecare pacient si cum sa se ocupe de familiile acestuia, cum sa respecte medicii si cerintele lor si cum sa gestioneze situatiile inainte de a iesi de sub control.

  • Negocierea si solutionarea conflictelor

Candidatii pentru un post de asistent medical sef trebuie sa posede abilitati eficiente de negociere si rezolvare a conflictelor. Un asistent medical sef este obligat sa gestioneze fara probleme mediul de ingrijire al unitatii medicale in care lucreaza. Aceasta inseamna ca trebuie sa gestioneze eficient conflictele care pot aparea cu privire la programele de ingrijire a pacientilor sau chiar la conflicte care pot aparea in randul personalului. Toate problemele legate de infractiuni, non-cooperare, comportament neadecvat si neconformitati sunt tratate mai intai de asistentul sef. Tot acesta efectueaza evaluarea initiala, negocierile, monitorizarea asistentilor medicali de pe sectie. 

  • Filosofia managementului umanist

Asistentul sef este incurajat sa practice o filozofie de management umanist care implica tratarea personalului mai intai ca oameni si apoi ca asistenti medicali. Desi aceasta atitudine poate fi invatata, unele asistente au aceasta calitate in mod inerent. Abordarea oricarei situatii dintr-o perspectiva umanista va creste moralul personalului si va duce la performanta.

  • Capacitatea de multi-tasking

Asistentii medicali sefi, in afara de indatoririle de conducere, trebuie sa fie, de asemenea, responsabili de ingrijirea generala pe care o primeste un pacient. Aceasta inseamna ca asistentul medical sef trebuie sa supravegheze tratamentele pacientilor, sa raporteze medicilor, sa monitorizeze asistentii medicali, sa schimbe rutinele, sa gestioneze programul personalului si asa mai departe. Toate aceste sarcini impun asistentului sef sa aiba abilitati excelente de multitasking.

  • Abilitati interpersonale

Un asistent medical sef este in esenta un manager si, in general, managerilor nu le place sa socializeze. Abilitatile interpersonale excelente trebuie sa fie partial inerente in cazul unui asistent medical sef, partial cultivate si crescute cu atentie. Este un efort pentru a se asigura ca asistentii medicali de pe sectie raman calmi, concentrati si lucreaza ca un grup bine sudat. Abilitatile interpersonale deosebite, impreuna cu o atitudine calma si temperata pot ajuta asistentii sefi sa isi gestioneze personalul mai bine.

  • Abilitati organizationale 

Un asistent sef nu poate gestiona fiecare pacient in parte. Acesta este motivul pentru care este important ca acesta sa structureze activitatile si responsabilitatile unitatii de ingrijire medicala, sa gestioneze calendarul de rotatie a personalului, sa se asigure ca medicamentele sunt obtinute la timp si sa determine distribuirea eficienta a resurselor. Toate aceste sarcini necesita abilitati organizationale considerabile, similare cu cele ale unui manager corporativ.

  • Responsabilitate si conducere

Unii oameni au abilitati de conducere inerente, in timp ce altii trebuie sa le dobandeasca in timp. Este important ca un asistent sef sa aiba o stima de sine puternica, sentiment de responsabilitate si incredere in sine. Fara aceste calitati, asistentul sef nu va putea capta atentia si intelegerea personalului. 

Asistentul sef trebuie sa demonstreze capacitatea de a promova relatii solide cu personalul, cu conducerea si cu alte departamente de specialitate, pentru a crea un mediu centrat pe pacient. Nu in ultimul rand, o atitudine prietenoasa, deschisa, este intotdeauna castigatare.

Despre Autor

Mihaela Badiceanu

Iubeste să scrie. Pasiunea ei pentru scris se datorează și dorinței de a cunoaște și înțelege cât mai multe domenii, în special cel medical. Face acest lucru pentru a le oferi informații utile celor din jur, fapt ce îi oferă o satisfacție enormă. Motto-ul ei este „Dăruind vei dobândi” (Steinhardt).

Facebook Comment