Ce trebuie să știe un asistent medical în secția de oncologie

Ce trebuie să știe un asistent medical în secția de oncologie

Oncologia este ramura medicală care se ocupă cu diagnosticarea, tratamentul și prevenirea bolilor canceroase umane, la baza căreia stau metodele chirurgicale, radiologice și medicamentoase. Principalele roluri ale unui asistent medical în secția de oncologie sunt  urmărirea, tratarea și înțelegerea pacientului. Un alt rol important este profesionalismul de care dă dovadă în desfășurarea activităților zilnice, atât în ceea ce privește pacientul cât și modul în care preia și pune în practică ceea ce îi indică și îl informează medicul.

Atribuții și răspunderi specifice:

În primul rând asistentul medical are următoarele responsabilități generale:

Trebuie să respecte circuitele funcționale din secție, să respecte deciziile luate de asistentul șef, medicul șef de șecție, conducerea spitalului, are un comportament etic față de bolnav, aparținători, colegi de serviciu.

Contribuie la stabilirea cadrului optim de lucru cu echipa medicală și cu pacientul, de asemenea, cunoaște complexitatea activității și tehnicilor speciale de îngrijire ale pacientului, gradul de autonomie în cadrul responsabilităților profesionale, manevrele medicale și de colaborare între medic și asistent medical.

La internarea pacientului, asistentul medical verifică toaleta personală, ținuta și îl repartizează în salon.  Trebuie să înregistreze datele de identitate în foile de observație, pregătește pacienții pentru examinare și eventualele prelevări de produse biologice.

De asemenea, asigură și participă la îngrijirea generală a toaletei, a schimbării poziției în pat, dezbrăcarea și îmbrăcarea, servirea la pat a pacientului, ori de câte ori este nevoie.

Supraveghează comportamentul pacientului, monitorizând și raportând către medicul de gardă apariția de manifestări patologice, reacții secundare ale substanțelor medicamentoase administrate.

Cunoaște obiectivele și tipurile de regimuri dietetice, necesarul alimentar, orarul și distribuirea meselor, a alimentelor, în funcție de starea generala și particulara a pacientului, cât și asisgurarea alimentației bolnavilor dependenți.

Efectuează tehnicile, procedurile medicale din activitatea terapeutică conform planului indicat de medic și consemnează în formularul special.

Respectă dreptul pacientului de a înceta sau refuza efectuarea tratamentului cu excepția cazurilor de fortă majoră și anunță medicul curant. 

Cunoaște următoarele reguli pentru administrarea substanțelor medicamentoase: modul de administrare prescris de medic, dozajul, orarul, ordinea administrării, timpii de execuție, frecvența de administrare, contraindicațiile, incompatibilitatea și interacțiunile dintre substanțele medicamentoase, efectele secundare și eficiența administrării.

În al doilea rând trebuie să știe să efectueze următoarele tehnici:

Vitaminizări, imunizări, tratamente parenterale, supraveghere transfuzii, testări biologice, probe de compatibilitate, pansamente, recoltarea probelor de laborator, tehnici de combatere a hipo și hipertermiei, clisme în scop terapeutic și evacuator

Oxigenoterapia, intervenții pentru mobilizarea secrețiilor (hidratare, drenaj postural, vibrație, umidificare, tapotări, frecții), în urgențe resuscitare cardio-respiratorie și reechilibrarea hidroelectrolitică până la venirea medicului, mobilizarea pacientului, măsurarea funcțiilor vitale, băi medicamentoase, prișnițe și cataplasme, spălături intracavitare.

Pregătirea pacientului pentru investigații specifice, explorări funcționale, îngrijirea ochilor, mucoasei nazale, a mucoasei bucale, calmarea și tratarea dureii, îndepărtarea sondei vezicale la recomandarea medicului , urmărește și calculează bilanțul hidric.

În al treilea rând trebuie să cunoască activitățile și sarcinile specific administrării de  chimioterapeutice, astfel manipulează și administrează medicamentele citostatice folosind echipament de protecție conform procedurii, pregătește și supraveghează pacienții în vederea administrarii medicației citostaticelor, evaluează efectele secundare și efectuează îngrijirile și tratamentele specifice, consolidează și asisgură suportul moral al pacienților internați.

În al patrulea rând trebuie să cunoască atribuțiile privind administrarea transfuziilor și monitorizarea pacientului transfuzat, cunoscând și aplicând procedurile de implementare la nivelul Spitalului, ia la cunoștință indicațiile de transfuzie sanguină făcute de medicul presciptor, recoltează eșantioanle pre-transfuzionale, supraveghează pacientul pe toată perioadă administrării și câteva ore după, în caz de reacții transfuzionale aplică procedurile standard de urgență și solicită medicul prescriptor sau de gardă.

În al cincilea rând trebuie să respecte confidențialitatea și anonimatul pacienților, a tuturor aspectelor legate de locul de muncă, indiferent de natura acestora, chiar în cazul părăsirii locului de muncă prin încetarea contractului de muncă. Asigură confidențialitatea îngrijirilor medicale, a secretului profesional, a tuturor datelor, informațiilor și documentelor de orice fel de la locul de muncă și de la nivelul întregului spital.

Despre Autor

Daniela Eremia

Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.

Facebook Comment